fbpx

Telefon

0040 727 829 481

E-Mail

office@savemob.ro

Sunteti curiosi cum se fabrica un scaun?!

Lemnul este materia primă folosită pentru confecționarea pieselor de mobilier, acesta fiind relativ ieftin și putând fi supus unor prelucrări tehnice. Prin anumite tehnici cum ar fi șlefuirea, finisarea, sculptarea, pictarea, lăcuirea sau chiar aurirea, lemnul capătă o formă dorită care se menține o bună perioadă de timp.
Lemnul poate să obțină o formă specială prin anumite tratamente termice, astfel când lemnul se încălzește la o temperatură foarte ridicată, acesta devine maleabil iar după răcire el își păstrează forma dorită.
Lemnul este de asemenea un material ce durează și rezistă mult timp, dovadă făcând-o mobilierul egiptea, care și-a păstrat proprietățile de-a lungul timpului.
Pe lângă lemnul masiv folosit în confecționarea mobile, în fabricile de mobilier se folosesc și materiale semifabricate, precum: cheresteaua, furnierul, panelul, placajul, lemnul impregnate, vopselele, lacurile precum și materialele pentru tapiserie.
Să luăm un exemplu de proces de fabricare, piesa de mobilier pe care o supunem examinării este scaunul.
În primă fază scaunul pornește de la stadiul de cherestea, sau cum se mai numește și în limbajul de zi cu zi, scândură, aceasta poate fi din rășinoase, foioase tari sau moi. După care cheresteaua se usucă în fabrică cu ajutorul unei instalații speciale. Uscarea cherestelei este făcută pe baza a mai multor motive, precum: ușurința de depozitare, lemnul uscat este mai rezistent la mucegai decât cel umed și prin uscare acesta se contractă și își schimbă forma definitivă.
Următorul proces după uscare este debitarea, proces ce constă în decuparea cherestelei după forma care este necesară pentru confecționarea mobilierului, astfel se va obține o piesă din mobilier. Prelucrarea mecanică este următorul pas ce trebuie urmat pentru obținerea scaunului. Acest proces constă în oferirea bucății de lemn decupate forma dorită. Acest proces se face cu ajutorul mai multor mașinării, precum de îndreptare, de burghiat sau de rindeluit.
Un alt proces este de ansamblare, acesta constă în îmbinarea elementelor prin încleiere (proces de lipire). După ansamblarea elementelor urmează șlefuirea întregului ansamblu, ca spre finalul operațiunii de confecționare rămâne colorarea, lăcuirea și finisarea obiectului de mobilier.
Ca final al montării mobile, se fixează toate piesele cu ajutorul cuielor sau șuruburilor.
cum se fabrica un scaun
Pentru ca un mobilier să fie de calitate, la fiecare proces de confecționare există câțiva parametrii esențiali.
Astfel ansamblarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
  • Piesele să fie executate fără joc, pentru a se asigura soliditatea montajului;
  • Piesele opționale ale mobilierului (mânere, butoni sau opritori);
  • Șuruburile trebuie acoperite la capăt sau dacă sunt vizibile nu trebuie să prezinte urme de șurubelniță;
  • Ușile trebuie montate corespunzător pentru a nu ieși din balamale sau pentru a nu fi necesară o încuietoare pentru a sta închise.
Înainte de procesul de colorare, mobilierul se supune unui proces tehnic de verificare a calității, astfel putem identifica fisurile, găurile de carii, urme ale sculelor de la prelucrare sau desprinderi de fibră a lemnului. Un alt proces de verificare a calității este făcut după procesul de finisare, astfel se pot observa anumite defecte și se pot repara. Cele mai întâlnite defecte pot fi: scurgeri de lac, bule de aer între stratul de lac, încrețituri, imprimări ale urmelor degetelor sau alți factori pe suprafața de lac sau exfolierea lacului.
Procesele de obținere a mobilierului sunt foarte diversificate și foarte migăloase. Astfel spuse, poate data viitoare când vei șterge praful de pe mobilierul din casă, îți vei da seama cât de multe transformări a suferit lemnul înainte de a ajunge să își creeze o nouă poveste la tine în casă.
Ai grijă de mobilierul tău!

Sursă:

  • Răsfoiesc.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

Reconditionari Mobila - SaveMob

Iti trimitem email cu noutatile Savemob