Ne mărim echipa, vino să lucrezi cu noi

Categories:Blog
Mihai Save

Prin tradiție, în cadrul SaveMob, sfârșitul de an este un moment în care privim cu atenție sporită spre viitor, ne setăm obiectivele și strategia prin care le vom atinge. Anul acesta însă momentul a venit mai devreme, dată fiind evoluția fantastică pe care compania a avut-o în 2016.

Iată câteva dintre lucrurile care ne fac să spunem că anul 2016 a fost fantastic:

Am construit o super echipă solidă formată din 22 de profesioniști în recondiționare/restaurare lemn;
Ne-am extins atelierul;
Lucrăm cu lideri de piață;
Am dezvoltat proceduri de restaurare/recondiționare, bazate pe experiența acumulată;
Am fost solicitați de ateliere din străinătate pentru schimb de experiență;
Am reușit să achiziționăm cele mai noi tehnologii pt simplificarea timpului de execuție;
Am fost invițați să vorbim despre ceea ce facem la mai multe emisiuni și reviste de specialitate din domeniu;
Am fost contactați de instituții, muzee și biserici.
Din experiența acumulată, știm că singurul mod în care vom putea atinge obiectivele pe care ni le-am setat pentru 2017 este să creștem echipa de profesioniști în restaurare/recondiționare:

Din 5 decembrie 2016 dăm startul celei mai mari campanii de recrutare de la un atelier de recondiționare/restaurare din România: punem la bataie 8 joburi
Știm că o să fie dificil. Știm că procesul nu este ușor și efortul de a recruta și integra 8 colegi noi în echipa SaveMob este în sine o adevarată provocare. Credem însă că în România sunt foarte multe persoane pricepute, care au experiența necesară să ni se alăture.

Joburile disponibile în cadrul SaveMob
Pentru viitorii colegi avem un plan de carieră pentru următorii 3 ani, un pachet salarial foarte atractiv și beneficii non-salariale. În plus, vor lucra într-o echipă cu experiență, în cadrul căreia vor putea sa învețe foarte multe lucruri. Posturile pe care le punem la bătaie sunt urmatoarele:

2 posturi de vopsitor lemn masiv
4 posturi de tâmplar lemn masiv
2 posturi de tapițer

Dacă știți deja ce presupun aceste joburi și considerați că aveți abilitățile potrivite, ne puteți trimite un e-mail cu CV-ul pe: office@savemob.ro sau suna la 0730238240 – Ing. Mihai Save
Unde se află atelierul SaveMob și cum ajung la el?

Atelierul SaveMob este situat lângă centrala Cet Vest, la 3 minute de Valea Cascadelor, mai exact in Bld. Timisoara, nr. 104E, Sector 6, București RATB 136 sau 221 (stația Firos)

Doriți să lucrăm împreună? Așteptăm CV-urile pe adresa de e-mail office@savemob.ro sau la telefon 0730238240 – Ing. Mihai Save

Dacă aveți o cunoștință pe care considerați că ar putea să o intereseze unul dintre joburile SaveMob, dați share acestei postari. O să vă mulțumească mai târziu.

Mulțumim frumos,

Echipa SaveMob


image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image image



Author:

Leave a Reply

Your message*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Name*
Email*
Url